Drept & Literatură
Căutăm în universul Literaturii fețele Justiției, sau ale avatarului său imperfect, Dreptul, și vom încerca să captăm, prin lentila filosofiei juridice, receptarea lor în imaginarul românesc actual.

Despre asociație
În ianuarie 2023, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, domnul Prof. univ. dr. Mircea Duțu lansa, în articolul său Drept, justiție, literatură, publicat pe platforma Juridice.ro, o provocare la extinderea în spațiul românesc a explorării legăturii dintre drept și literatură, cu multiplele sale valențe și reflectări.
O preocupare în acest sens exista deja în mediile universitare din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, unde, în anii anteriori, au fost organizate câteva conferințe, care au generat inclusiv publicarea unor materiale pe această temă. Un exemplu îl constituie cartea editată de doamna Raluca Bercea (Profesor la Facultatea de Drept, Catedra de drept public a Universității de Vest din Timișoara) –De-a Dreptul și Literatura –, publicată în anul 2019 laEditura Universității de Vest din Timișoara. Volumul reunește texte ale unor profesori și profesioniști ai Dreptului care, așa cum se menționează în prefață, se adresează studenților și juriștilor tineri, încercând să-i convingă să citească literatură. Căutând reflectarea Dreptului în texte literare, aceștia se apleacă asupra unor exemple clasice din literatura universală.
Ceea ce ne propunem noi, însă, este ca această cercetare să se desfășoare în planul literaturii române contemporane, prin literatură înțelegând cea mai largă accepțiune a termenului – aceea de formă de creație artistică prin care idei, sentimente, imagini sau fapte din realitate sunt redate cu ajutorul limbajului. Căutând în acest univers fețele Justiției, sau ale avatarului său imperfect, Dreptul, vom încerca să captăm, prin lentila filosofiei juridice, receptarea lor în imaginarul românesc actual. Complementar, vom pune texte juridice ale prezentului sub lupa canoanelor literare, pentru a vedea dacă rezistă sau nu unei interpretări generatoare de sens.
S-ar putea spune că ne raliem târziu unei mișcări care a murit și a înviat deja în secolul trecut, atât în America, cât și în Europa, dar, dacă materialul pe care ne-am propus sa-l examinăm ne-o va permite, vom încerca să contribuim cu un fond actual neexplorat încă la forma unui curent de idei care suscită, în continuare, discuții interesante.
Nu lansăm un manifest și nu credem în vindecări instantanee, dar, a propos de logică, ne găsim foarte simpatici!
Asociația Drept & Literatură
__________
Solange Ingrid Marina Dumitrache – avocat
Doru Mareș – critic de teatru, scriitor, traducător
Ela Manolache – art director

Scopul asociației
Conform Art. 5 – Scopul – din Statutul Asocației
(1) Scopul principal al Asociaţiei Drept și Literatură este acela de a promova dezvoltarea abilitaților practice în cadrul profesiilor juridice cu ajutorul creației literare și artistice.
(2) Asociaţia Drept și Literatură îşi propune următoarele obiective:
- Inițierea, organizarea, coordonarea și realizarea de proiecte care să promoveze în cadrul profesiilor juridice capacitatea de analiză, scriitura, negocierea, comunicarea, managementul de proiecte, cu ajutorul valorilor din sfera literaturii și creației artistice în general, orientate spre valorile civice și morale ale societății.
- Acordarea de asistenţă şi servicii educaţionale legate de dezvoltarea abilitaților practice de către profesioniștii din domeniul juridic și din alte domenii sau profesii conexe (de ex. studenţi, profesori, avocaţi, magistrați, grefieri, consilieri) cu sprijinul literaturii și creației artistice în general, precum și crearea unei infrastructuri capabile să furnizeze aceste servicii.
- Promovarea și susținerea accesului liber al cetățenilor la informație juridică de interes public (ca de ex. legislația, hotărârile judecătorești, jurisprudența altor organisme cu activitate jurisdicțională s.a., precum și la orice alte documente publice cu conținut juridic sau de natură juridică, publicate în special pe internet).
- Promovarea comunicării și colaborării cu organisme similare naționale şi internaționale în vederea întăririi accesului liber la justiție, lege, jurisprudență si alte informații publice cu conținut juridic sau de natură juridică, precum și în vederea dezvoltării unor proiecte educaționale comune.
(3) Asociatia nu își propune realizarea unor scopuri politice și nici nu presupune asocierea membrilor săi în vederea atingerii unor scopuri contrare concurentei loiale și dispozițiilor legale în vigoare.
