“Cuvinte păsări cu aripi de sânge
Cuvinte zburând nebune în încăperile inimii”
Max Blecher, Corp transparent
Deși îmi propusesem să scriu despre cu totul altceva, romanul lui Radu Vancu, Transparență, m-a deturnat într-un mod irezistibil.
Aș fi putut rata întâlnirea cu această carte, a cărei prezentare nefericită de pe coperta patru este o încercarea de captatio (cel mai probabil editorială) care ratează, după părerea mea, tocmai esența poveștii – care nu este despre dragostea înecată în alcool dintre niște bolnavi suferind de boli ciudate, ci o parabolă profundă a in-adecvării conștiente la un context bolnav. Cunoscându-l, însă, literar vorbind, pe autor, am depășit ezitarea inițială produsă de abstract, pătrunzând într-o poveste în care observația socială și caracterologică profunde se articulează în note poetice veritabile.
Ca și în cazul lui Zografi în Supraviețuire, se remarcă rafinamentul cu care Radu Vancu provoacă lectorul Transparenței la adoptarea unor atitudini morale: nu atât în privința unei conduite individuale, cât mai ales în fața unei realități socio-politice a tranziției la democrație din anii 90’, conotată istoric și artistic pe mai multe planuri (formulă stilistică la modă în scriitura contemporană, dar reușită în contextul propus).
Vocea care narează este a unui tânăr student la litere – o voce violent încercată de receptarea unui prezent magmatic pe care forțe obscure, puternic infiltrate social, îl împiedică să se coaguleze. Sintagma, altfel profund clișeistă – o voce care narează – se adecvează în context tocmai pentru că exprimă realitatea decorporalizării povestitorului care, sub efectul unei emoții puternice, devine invizibil, reducându-se involuntar la nivelul conștiinței.
Contrapunctul malefic al acestei conștiințe pure – o conștiință briliantă dar pervertită moral și ideologic –, în persoana unui general de securitate (o altă ipostază metaforică a ne-corporalului, ca reprezentant al unui sistem insidios și psihologic opresiv – Securitatea –, prin esența sa invizibil) este cel care-l provoacă pe povestitor la abordarea temelor socio-economice tari.
Folosindu-se de imagini iconice (sic!) precum zâmbetul lui Iliescu, personajul mefistofelic emite postulate acide de economie politică actuală:
- Ei bine, mie tocmai zâmbetul ăsta îmi convine de minune. (…)
- Repet, poți să râzi cât vrei. Ai tot dreptul. Dar, de la un punct încolo, nu te vei mai îndoi că e parola unei masonerii reale. Nu aia ridicolă a venerabililor adormiți în loje, nici aia și mai ridicolă împotriva suferinței, despre care vorbești tu. Ci una pragmatică, a celor care știu că nici comunismul, nici capitalismul nu sunt excesiv de inocente. Că și unul, și celălalt sunt sisteme de management al crimei. Se prea poate, admit, că până la urmă capitalismul să aibă un standard superior de administrare a crimelor proprii. Îl vom învăța și noi, te asigur. Iar zâmbetul lui Iliescu exact asta e: prima dovadă palpabilă de eficiență în buna administrare a crimelor proprii.
Păstrând registrul, fenomenul Caritas devine un alt pretext pentru dezvoltări cu același substrat:
Ei bine, criza mondială nu însemnă decât asta: un mod de a face banii transparenți (…). Prăbușirea Bursei e tot una cu Coborârea în Infern: transcendentele nevăzute se eliberează din corpul monedei, descind în infernul în care puterile zac prizoniere pe nedrept – și le eliberează pentru a se întrupa într-o nouă monedă (…).
Poate că pare prea mistic ceea ce tocmai am spus (…) Însă e doar traducerea într-un limbaj mai adecvat cu natura cu natura transcendențelor a ceea ce spune, în limbajul numai aparent laic al economiei, Joseph Sshumpeter. Pentru el, capitalismul e în mod necesar, cu formula lui memorabilă, “distrugere creativă” (…).
Construcțiile sunt amplificate în crescendo, până când Cuvântul irumpe, provocând un cutremur care zdrobește de-a valma (cum altfel) puritatea și imundul.
Geometria simbolică a conștiințelor se închide prin auto-introducerea lui Vancu în text (curajoasă mișcare stilistică) – sub forma unui maestru teoretician al poeziei (forță imaterială, la rându-i) ca formă pozitivă de terorism, pe care discipolul său, Mega, îl documentează extrapolându-l la scară existențială.
Personajul Vancu este cel care conotează simbolic realitatea cu poveștile sale, prin care caută obsesiv adevărul în istorie, poezie, sau artă: Să pictezi un fals pentru a-ți salva viața – înțelegeți cât adevăr e în asta?
Conștiință poetică ce subîntinde în plan teoretic celelalte două formule de conștiință, aceasta nu se poate salva, în plan uman, de apăsarea experiențelor perceptuale pe care datele fizice nu le includ și nu le pot explica. Ce frumoasă e moartea, nu-a așa?
De supraviețuit, supraviețuiește povestitorul – conștiință pură a unei Istorii care nu este mistificată ci salvată de literatură, al cărei sens, enunțat de Vancu în Kaddish este acelade a capta în cuvinte lumină & frumusețe. De a folosi cuvintele ca pe niște instrumente optice, nu ca pe unele sonore; ca pe niște instrumente de văzut, nu de auzit.
Povestitorul alege conștient transparența, retrăgându-se în text (rezonanță discretă a laitmotivului din Kaddish: Doar pentru că scriu chestia asta aici nu înseamnă că sunt viu), însă nu înainte de a ne lăsa un emoționat testament poetic:
Dacă mai e posibil vreun pact cu literatura, atunci pactul meu mic și ridicol ăsta e: să-mi construiesc singur turnul care să mă strivească, turnul de cuvinte prin inima căruia Jesus passant par le milieu d’eux s’en allait – iar el să-mi strivească cu oricâtă ură fiecare milimetru pătrat de carne – pentru ca, în schimb, cineva să ne traducă, pe mine și pe Mega, în limba norilor, să devenim amândoi lumină pentru ochi bolnavi. (…).
Sugerând dificila și extrem de actuala problematică filosofică a dualității minte-corp, Vancu propune în Transparență o qualia complexă, viziune de care se interesează în prezent curente (precum cel de Embodied social justice) centrate pe conceptul de Phronēsis în viziune gadameriană, preocupat cu înțelegerea scopului existenței umane de a cunoaște o viață fericită și împlinită (eudaimonia).
O temă deschisă pentru noțiunea de conștiință juridică, Transparență este (și) o minunată poveste de dragoste.