La început de an, potrivit ar fi să ne reamintim, succint, câteva aspecte de ordin teoretic și cronologic ale curentului la care ne-am raliat și care militează pentru recunoașterea și dezvoltarea relației dintre Drept, interpretare juridică și Literatură – ca formă particulară de limbaj.
Astfel, trebuie spus că deși interpretarea juridică este dependentă în mod evident de limbaj, cu toate acestea Dreptul – în încercarea constantă de a se delimita cât mai exact ca știintă de celelalte discipline sociale – a fost multă vreme reticent la o deschidere spre lingvistică și literatură.
Luptându-se cu concepția conform căreia însăși izolarea disciplinei juridice ar constitui o sursă de valoare și semnificație, mișcarea cunoscută ca „Law and literature” pledează pentru o racordare a Dreptului la contextul cultural mai larg, socio-uman, filosofic și literar. Avându-i ca fondatori pe americanii John Wigmore și Benjamin Cardozo, alături, conform unor cercetători ai acestui fenomen, de James Boyd White, mișcarea a devenit cunoscută în anii ʼ70-ʼ80 ai secolului XX, dezvoltându-se în două direcții majore: the „law in literature” (curentul inițial) și the „law as literature” (curent de dată mai recentă, mult mai tehnicist).
În Europa, aceasta a suscitat, de asemenea, interes, fiind creată o rețea – „European Network for Law and Literature Scholarship” (EURNLL) condusă de Jeanne Gaakeer, profesor la Erasmus University Rotterdam, și Greta Olson, profesor la Justus-Liebig Universität Giessen, Germania. Materialele rezultate din cercetările efectuate în domeniu și prezentate în cadrul conferințelor de profil au fost publicate, spre exemplu, de Oxford University Press în colecții precum Law and Literature: Current Legal Issues, Volume 2 (1999), editat de Michael Freeman and Andrew Lewis, sau ediția specială Laguage and the law a Alicante Journal of English Study, nr. 28 din decembrie 2015, editată de Shaeda Iasni și Miguel Angel Campos.
Un material intitulat A Socio-Cultural Approach to ELP: Accessing the Language and Culture of Law through Fictional Television Series, semnat de Shaeda Isani și Sandrine Chapon de la Universitatea Grenoble-Alpes, apărut în cuprinsul ediției speciale Laguage and the law, tratează nașterea unui nou gen ficțional cu aplicabilitate semnificativă în sfera juridică, al cărui autor este Michel Petit, denumit „fiction à substrat professionnel (FASP)” și caracterizat prin faptul că narațiunea, personajele și deznodământul sunt construite de profesioniști ai respectivului domeniu ficționalizat – „professionnels-auteurs” –, autorii scenariilor fiind ei înșiși membri ai comunității pe care o ficționalizează, respectiv juriști care au practicat sau continuă să practice dreptul (spre exemplu Scott Turow, John Grisham și John Mortimer). Valoarea adăugată pe care o conferă consistă, pe de-o parte, în modul de prezentare factuală, iar, pe de altă parte, în densitatea limbajului de specialitate, cu reale beneficii în studiul ELP (English for Legal Purposes). Această materie (ramură a ESP – English for Special Purposes) se preocupă integrativ de dimensiunea antropologică, mediul specific, instituțiile, istoria, miturile, legendele și preocupările diverselor categorii de profesioniștii, printre care și juriștii, și vizează dezvoltarea competențelor lingvistice ale profesioniștilor dreptului, reprezentând un demers util de racordare a domeniului juridic la contextul cultural al celorlalte discipline socio-umaniste. Sub influența postmodernismului, ELP a condus la o abordare diversificată a relației law – language, atât din perspectiva oralității, cât și a formei scrise.
Efectul benefic al FASP în ceea ce privește ELP a fost dovedit pe baza unui protocol experimental desfășurat în anul 2010, în care s-au folosit atât materiale uzuale, cum ar fi documente autentice și extrase din presă, cât și episoade din seriile televizate FASP având ca subiect pedeapsa cu moartea în Statele Unite ale Americii, mai exact cazul Kennedy vs Louisiana și sentința pronunțată în acest caz de către Supreme Court of the United States (SCOTUS), conform căreia violul fără omucidere al unui minor nu se pedepsește cu pedeapsa capitală. Rezultatul pozitiv obținut poate părea previzibil, având în vedere formatul facil de expunere folosit în articolele de presă sau filme, care sunt receptate, cum e și firesc, mai ușor decât sursele clasice de informație juridică. Cu toate acestea, fără a se pune problema înlocuirii unora cu altele (fiind cunoscută și înțeleasă reticența mediului academic juridic față de introducerea unor formule noi de studiu al Dreptului), ideea de a utiliza și alte surse decât cele clasice ar putea avea ca efect ridicarea conștiinței noastre moderne la nivelul de problematizare și vigilență intelectuală care se impun („à éveiller notre conscience moderne à une problématique et à une vigilance intellectuelle qui est de rigueur” ). Sintagma îi aparține lui Bjarne Melkevik, care, deși nu se declară a fi un exponent al formulei „Drept și literatură”(în niciuna dintre formulele sale nord-americane sau europene), se folosește de literatură ca topoï și, din această perspectivă, afirmă că în calitatea sa de topoï, doar valoarea probantă a argumentației care se implică în spațiul public ne interesează și merită a fi valorizată („En tant que topoï, seule la valeur probante d’une argumentation qui s’investit dans l’espace public nous intéresse et mérite d’être valorisée”).
Așadar, mișcări precum „Drept și literatură”, FASP sau ELP, asemeni altor curente postmoderne manifestate în câmpul filosofiei juridice, ne-au îndreptat atenția asupra valorii argumentației, înțelegerii și, în cele din urmă, către de problema cunoașterii în Drept.
Bibliografie
Michel Petit, La fiction à substrat professionnel : une autre voie d’accès à l’anglais de spécialité, în La revue du Geras, nr. 23-26, 1999, https://journals.openedition.org/asp/2325
Sandrine Chapon, La peine capitale aux États-Unis à la croisée de la fiction à substrat professionnel et de la source : une étude comparative, în La Revue Geras, 2011, https://journals.openedition.org/asp/2493?lang=en
Bjarne Melkevik, Droit, mémoire et littérature”,Presses de l’Université de Laval, 2010.